Nu îmi pasă, că nici altora nu le pasă

Nu îmi pasă, că nici altora nu le pasă este scuza care demonstrează exact motto-ul meu:

Să fii rău este o alegere (nu o consecință). 

Deschid citatul: Nu îmi pasă că nici altora nu le pasă punct. închid citatul – am omis dinadins ghilimelele – este un comentariu lăsat de o persoană adultă, foarte educată, la ultimul meu video postat pe Facebook.

Și asta deoarece eu nu îi dau like.
Păcat că n-am făcut un print screen al comentariului (cred că era scris fără diacritice), înainte să blochez această persoană care a ales cu bună știință să fie răutăcioasă. 

Și eu nu suport comportamentele josnice. 

Câteva alte scuze similare ce încercă să justifice infamia a prea multora dintre noi:

• Sunt rău, că și alții sunt cu mine.
• Mă comport așa că și alții se comportă ori s-au comportat așa cu mine.
• De ce să fiu altfel decât toată lumea?

Lista poate continua la nesfârșit, pentru că cei care fac rău, dau vina pe alții. Aproape întotdeauna. 

Dacă nu întotdeauna. 


Nu suport persoanele care aleg (alegerea înseamnă că știu ceea ce fac) să fie rele și, pe deasupra, mai au și obrăznicia să ți-o spună-n față. Nu e destul de explicit comportamentul lor execrabil. Nu.

Nu le suport și pace.
N-am nicio datorie față de ele. Nu există o lege care să-mi impună să am o relație cu astfel de creaturi nerezonabile. Este alegerea mea să stau cât mai departe de persoane de genul.


Când am citit o asemenea demonstrație de răutate gratuită, am rămas mască. 

Ca scriitor, înțeleg frustrarea acestora. Pare că nimănui nu-i pasă. 

Am fost frustrată și eu... Doamne, în genunchi mă arunc și strig: iartă-mă! Iartă-mi  aroganța! 

Mă supăram din cauza lipsei de sprijin a carierei mele de scriitor. Dar n-am avut niciodată mojicia să mă duc în casa omului și să-l scuip între ochi, că nu-mi dă like și nu distribuie munca mea. 

Întrebarea este:

De ce ar trebui să-i pese cuiva? 

Este problema ta că oamenii nu dau like. Nu-i poți obliga și n-ai dreptul să lași comentarii de genul. 

Nu vrei să dai like? 

Nu da! Este dreptul tău.

Nu vrei să dai like pentru că nu primești la schimb? 
Nu da! 

Ești răzbunător – fără îndoială nu un om prea bun – dar nu da. Este dreptul tău. 

Nimeni nu are obligația legală să dea like nimănui. 

Mulți ar avea obligația morală – că tu i-ai dat o grămadă, de exemplu – dar nu-i poți forța. 

Dai un like și lași un comment, apoi aștepți să primești înapoi. Și acestea nu apar. 

Tu crezi că ești om bun, generos? 

Ești un om calculat. Faci tot cu interes, nu din mărinimia sufletului. 

Delir. 

Fiecare face ce-i zice conștiința. Și-n ziua de azi, cunosc puțini care au o conștiință. 


Cu ocazia asta, țin să mulțumesc din toată inima mea celor care dau like postărilor mele, când eu nu am timp să dau nimănui. 

Menționez câteva nume, în ordine alfabetică: 

• Ciprian
• Cristina 
• Diana
• Edith,
• Gabriela 
• Lucia
• Mara 
• Maria (mai multe Marii),
• Mihaela 
• Nela 
• Roxi 

Mă aplec în fața dvs. cu extremă umilință. Dvs. 

Mărinimia dvs. îmi umple ochii de lacrimi și inima de recunoștință. 

Răutatea... nu! N-o tolerez.

„Nu-mi pasă că nici altora nu le pasa punct” 

M-a scos total din sărite comentariul ăsta.

Nu numai pentru că, așa cum am precizat, această persoană este o persoană cu carte.  Dar culmea culmelor este că-i o persoană pe care am ajutat-o necondiționat.

Deci, ceea ce am făcut eu pentru domneai nu contează. Nu se pune. Nu are valoare.

Trei (ori mai multe) ore de lucru (adunarea materialului, punerea cap la coadă, scrierea și publicarea articolului etc.) Trei ore furate din timpul meu extraordinar de prețios. Timp ce aș fi putut investi în cariera mea și nu a altora. 

M-am trezit la 5 dimineața ca să-ți fac o favoare. Un bine cu singurul interes de a face bine! 

Și tu îndrăznești să-mi lași un comentariu de genul? 

Dacă nu-ți pasă, nu comenta. 

Nu știi ce-i gratitudinea? 

Dar ce zic „gratitudine”? N-am așteptat gratitudine. Nicio clipă. 

Nu știi să prețuiești ce fac alții pentru tine? 

Nu te vreau nici măcar în lista mea de prieteni. M

Nu mă meriți! 

Detest lipsa de gratitudine, dar și mai mult detest oamenii care te plesnesc peste ochi, după ce i-ai ajutat.

Ca și cum ei ar merita ajutor. Tu trebuie să le faci, c-or fi niște prinți, dar tu nu meriți respect. 

Mie nu mi-a făcut nimeni nimic gratis. Niciodată. Am plătit pentru tot. 

Nici nu m-am așteptat să-mi dea cineva de-a moaca. 

Pentru ce? 

Toți muncim pentru bani. Nu zic că nu mi-ar fi plăcut să am un ajutor gratuit de la cineva, dar nu l-am pretins. 

Eu am plătit dublu, ori triplu pentru multe servicii făcute de unii mișei. Și tot nu mi-am permis să-i scuip între ochi.

Că exact asta a fost comentariul ăsta. Batjocură. Ticăloșie la drumul mare.



Nu știu cât mă cunoști tu, dar eu nu sunt activă pe rețelele mele de socializare de circa 2 ani.
Postez din când în când și fug la treabă.

Niciodată n-am fost foarte activă, căci sunt o persoană deosebit de ocupată.

„Sunt ocupat, n-am timp. Crede-mă.” Este scuza multor oameni. O frază de care toți facem abuz. Cu excepția faptului că unii chiar sunt 100% ocupați.

Ca mine.

Sunt scriitor, blogger (70 de bloguri, vezi profilul meu), îngrijitor de bătrâni (24/24 ore, 7/7 zile, 365 de zile pe an), voluntar.

De circa 20 de ani nu mă uit la televizor, nu citesc ziare sau reviste, nu ascult la radio, nu ies cu prietenii, nu umblu hai-hui pe net, decât să caut informații. Învăț, mă dezvolt, mă transform, citesc, scriu. Sunt zile în care n-am timp să mănânc.

Înainte să fiu îngrijitor de bătrâni, am fost analist într-un birou unde lucram 11 ore pe zi, plus ce-am scris mai sus.

Niciodată n-am fost activă în mediul online. M-am străduit foarte mult, dar efectiv nu-mi ajunge timpul. Cum am zis de atâtea ori, ziua are 24 de ore pentru fiecare dintre noi.



Cunosc foarte puțini oameni mai ocupați decât mine, dar toți zic exact la fel: „Când am eu timp pentru dintr-astea?”

Câteodată mă-ntreb ce-i cu oamenii? 

Nu mai gândesc chiar deloc? 

Nu mai au capacitate de discernământ? 

Ce dracu au în cap? 

Chiar niciun pic de judecată? 

De suflet, nici nu mai vorbim. Tot pentru ei. Numai ei merită. 

Există foarte mulți oameni care chiar n-au timp. Însă repet, eu cunosc doar câțiva.



Dar și mai rău decât comentariul menit răutăcios, m-a enervat faptul că răspunsul meu a fost blocat de Facebook.

La asta am făcut o captură de imagine, c-am avut cum. 

Cum? 

Vezi mai jos. 

Ți se pare un răspuns lipsit de respect?! 

Hărțuire? 

Ofense? 

Insulte? 

Limbaj licențios? 

Etc.?

Cu greșeli gramaticale, că n-am avut timp să corectez (m-au blocat repede), dar respectuos. 

Nu știu dacă a fost ceva automat, adică de la Facebook, ori dacă persoana căreia nu-i pasă de mine, că nu îi dau like (după ce ea mi-a dat vreo... nu știu câte. Câteva), a acționat negativ încă și mai mult. 

Facebook-ul mi-a făcut multe injustiții pe spusele unor oameni deosebiți de frustrați și nerezonabili. Mie, omului respectuos, cuviincios și umil. Mie, celei care ajută necondiționat. 
Însă pe tema asta, într-o altă postare. Când primesc o explicație plauzibilă. 

Căci am să scriu și-am să mă bat cu morile de vânt, dacă trebuie, să văd care și cum a luat această decizie injustă.

Adică abuzatorii pot face ce vor, dar victimele sunt pedepsite?! 
Nu se poate așa ceva! 


Sunt atât de dezgustată de natura umană... Aproape în fiecare zi, un om ce-am ajutat face zice sau face chestii rele și răutăcioase în detrimentul meu.

În ciuda acestui fapt, eu continui să fac bine. 

Căci să fii bun (ori rău) este o alegere, nu o consecință. 

Mi-e rușine de simțirile mele. Mi-e ciudă că astfel de chestii încă mă irită. 

Măcar nu mă mai rănesc. Tot e ceva. 

Umilința e ceea ce caut să simt, dar sunt un simplu om. Mai am cale de bătut și batjocură de îndurat. 

Mă plesnești, nu-ți întorc și celălalt obraz, că nu sunt o sfântă. 

Neobrăzarea încalcă legile morale ale omeniei. 

Nimeni nu este îndreptățit să facă rău. 

Nimeni! 

Răspunsul meu nu este facere de rău, este apărare. 

Ești îndreptățit să te apari și să te ferești de porcăriile ce aruncă cu nemiluita unii.